Încă locuiam în San Francisco când am aflat că așteptăm primul nostru fiu. A fost în timpul Covid și ne-am bucurat nespus de mult. Am ajuns la medic pentru prima mea programare și am fost imediat întâmpinată cu lista de lucruri pe care trebuia să le fac pentru a asigura o sarcină sănătoasă, inclusiv screeningul purtătorilor genetici, ceva la care nu mă gândisem. Medicul ne-a recomandat să ne testăm pe mine și pe soțul meu pentru a vedea dacă purtăm gene pentru diverse tulburări genetice pentru a permite "luarea deciziilor în cunoștință de cauză". Eram destul de confuză de ce era necesar acest lucru, având în vedere că eram deja însărcinată, probabil că am întrebat-o de trei sau patru ori înainte de a-mi da seama ce sugera medicul meu. Eram o anomalie în practica ei: aproape toți cei pe care i-a văzut doreau aceste teste și date suplimentare (mi-a spus ea) pentru a putea lua "decizii informate". A fost cu adevărat surprinsă când i-am spus că nu o voi face și s-a asigurat că înțeleg riscurile care vin din "renunțare". Toate acestea pentru a spune că, în cele din urmă, marginea devine o alegere care devine norma, ceva ce se așteaptă să faci pentru că este responsabil și informat și ceea ce fac toți ceilalți din jurul tău. Este nevoie de o persoană destul de dezagreabilă pentru a se simți bine în legătură cu "renunțarea" sau "alegerea de a nu o face" – pentru a răspunde la întrebările foarte dificile și emoționante puse în postarea originală. Oricum, în prezent îl schimbăm cu al treilea, după ce l-am schimbat cu primele două. Nu este absolut nimic greșit în a renunța sau a "alege să nu o faci".