Părinții încurajează sau permit copiilor să opteze pentru diagnosticul dizabilității pentru că pare că nu există niciun dezavantaj: mai mult timp petrecut la teste, șanse mai bune de admitere la facultate, opționale droguri pentru îmbunătățirea performanței, adaptări de toate tipurile. Nu pot sublinia suficient acest lucru: consecința este caracterul copilului tău. Mulți copii cred cu adevărat că sunt bolnavi sau că există ceva în neregulă cu ei. Dacă îi spui unei fete că pare anxioasă, o să creadă că e anxioasă. Îi spui unui băiat că are o adevărată dizabilitate sub forma ADHD-ului și începe să creadă că creativitatea sau visarea cu ochii deschiși este o deficiență. Poți manipula oamenii să creadă că sunt bolnavi, iar noi avem sisteme și instituții întregi care încurajează acest lucru. I-am convins pe tineri că e în regulă să fii slabi și fragili, când ar trebui să facem opusul: să-i convingem că sunt oameni rezilienți, independenți, puternici, care pot face față oricărei provocări. Dacă există un lucru în care cred ca părinte, este că poți să-ți împingi copiii spre măreție. Societatea îi va încuraja să facă opusul, dar tu nu trebuie să te conformezi.