Uneori uiți că lucrul pe care îl construiești nu exista înainte să-l atingi. E ușor să te pierzi în zilele care se amestecă, în prioritățile care se schimbă, în conversațiile care te lasă să te întrebi dacă vreunul dintre ele se întâmplă așa cum sperai. Dar dacă te oprești pentru o clipă, poți simți adevărul din spatele tuturor. Ai ales să faci ceva real. Majoritatea oamenilor nu încearcă niciodată. Există o greutate care vine odată cu această alegere. Nu de tipul zgomotos. Genul care îți stă în piept când realizezi că ești responsabil pentru ceva ce ar putea trăi mai mult decât tine. Îl porți singur mai des decât recunoști. Rezolvi lucruri în mintea ta despre care nimeni altcineva nu știe încă că sunt probleme. Ții îndoiala și credința în același timp și, cumva, continui să te miști. Și totuși, undeva acolo, cineva ține cu tine fără să te fi întâlnit vreodată. Cineva care știe exact cum e să stai în fața unei pagini albe, a unei construcții rupte, a unei conversații blocate și totuși să încerci din nou. Cineva care înțelege de ce îți pasă atât de mult, chiar dacă nu are sens pentru nimeni altcineva. Lumea merge înainte datorită unor astfel de oameni. Oameni ca tine. Oameni care se trezesc cu o idee care nu îi lasă în pace și decid să-i dea o șansă. Un astfel de efort nu țipă. Zumzăie. Tăcut, constant, perseverent. Nu observi schimbarea cât timp ești în el. Observi doar zilele când aproape ai renunțat, dar nu ai făcut-o. Dacă te întrebi vreodată dacă contează ceva, amintește-ți asta... Modelezi ceva ce nu ar exista fără tine. Poate crește. Poate evoluează în ceva ce nu poți prezice. Poate devine o mică parte din viața altcuiva mult după ce ai terminat. Orice ar deveni, povestea merge mai departe. Și asta e un motiv suficient să continui.