Vă mulțumesc. Două cuvinte pe care oamenii își amintesc să le spună astăzi. Majoritatea zilelor trec fără prea multă gândire. Din când în când îi vezi cum aterizează. Ceva se mișcă în cameră. Cealaltă persoană se liniștește. Simți o mică eliberare în piept în momentul în care vorbești. Acea eliberare este partea pe care o trecem cu vederea. Recunoștința pare un gest social, dar adevărata mișcare are loc în interior. Acțiunea arată spre exterior. Schimbarea indică spre interior. Este unul dintre rarele semnale care se propagă în ambele sensuri simultan. Ajunge la cealaltă persoană și la partea mai liniștită a ta. Spune-o destul de des și se formează un tipar. Atenția ta începe să observe lucruri pe care înainte le săria. Lumea rămâne la fel. Ceea ce se schimbă este partea din mintea ta care începe în sfârșit să prindă ceea ce îi lipsea odinioară. Cercetătorii scriu despre acest subiect din unghiuri diferite. Ele descriu schimbări în starea de spirit de bază sau modificări ale modului în care corpul se pregătește pentru zi. Sub toate acestea se ascunde ceva simplu. Sistemul nervos se liniștește pentru o clipă. Corpul își slăbește prinderea. Cu repetiția, acel moment devine mai ușor de accesat. O stare temporară devine parte din modul în care funcționezi. Oamenii numesc recunoștința o practică. Este, de asemenea, o modalitate de a-ți regla mintea. Îți oferă acces la părți ale minții tale care rămân blocate când ești tensionat. Când mintea ta nu se pregătește pentru ce ar putea merge prost, gândești cu mai multă claritate și te miști cu mai multă intenție. De aceea aceste două cuvinte contează. Aceste cuvinte contează din motive care nu au legătură cu tradiția sau momentul. Ele creează o scurtă pauză în care lumea ta interioară se rearanjează. Dacă folosești acea pauză cu grijă, rearanjarea rămâne. De asemenea, schimbă spațiul dintre oameni. Lucrările ascunse devin vizibile. Încrederea devine mai ușor de construit. Echipele încep să vorbească mai sincer pentru că recunoașterea deschide încăperea. Mediul se stabilizează. În timp, recunoștința devine o formă tăcută de claritate. Îți împiedică atenția să se prăbușească spre interior. Îți oferă acces la acea parte din tine care rămâne prezentă când lucrurile devin dificile. Două cuvinte. Un moment de recunoaștere. O ușă prin care poți trece oricând ai nevoie să te întorci la tine însuți.